Jepii Mici..pana acum câteva zile, pentru mine nu însemnau mare lucru. Știam ca sunt un traseu în Bucegi, greu, pentru ca altfel nu ar fi interzis iarna sau celor neechipați corespunzător. Un traseu pe care fratele meu ma bătea la cap de câțiva ani sa îl facem. Si dacă tot eram acolo, cum puteam sa ma eschivez? Asa ca, a doua zi dimineață, echipat, mi-am luat inima în dinți si aparatul de fotografiat în mana și am pornit..drumul pana la Cabana Caraiman, acum pustie și scoasa din circuitul turistic, a fost ușor, deși am fost sâcâiți de vântul care bătea cu putere peste platou. Odată ajunși acolo, am privit în jos, spre Bușteni, și primul meu gând a fost "Pe unde acum?". Mi se părea imposibil pentru vreo ființa umana sa coboare pereții aceia de stânca, aproape verticali. Drumul s-a dovedit a fi asa cum ma așteptam: greu, periculos, cu cărări înguste cățărate pe pereți abrupți, cu porțiuni unde trebuia sa pășești ținându-te de lanțuri prinse temeinic în stânca, cu prăpastii care se căscau la picioarele noastre. Priveliștile iți tăiau răsuflarea și-ar fi fost ușor sa ma "pierd în peisaj", fotografiind în neștire, dacă nu ar fi fost, din loc în loc, câte o cruce sau o plăcuța memoriala, puse pentru a marca locul unde vieți au fost stinse, jertfa luata de munte. In meseria mea am învățat ca marea nu iartă, orice greșeală costa și prețul este imens..muntele este și mai neiertător..nu poți sa-l abordezi ca în joaca, neechipat și nepregătit. Din păcate, la coborâre ne-am întâlnit cu multi, prea multi turiști care îl urcau îmbrăcați ca și cum s-ar fi plimbat prin Mamaia, unii din ei cu copii.. și iarăși, nu ma puteam opri sa nu îmi amintesc de mulțimea de cruci...
Drumul a continuat, sinuos și greu, pana jos, în Bușteni, unde, după o scurta pauza în care am fost tentat de tremurul din picioare sa ma întorc la Babele cu una din mașinile off-road care făceau drumul asta,( contra-cost, evident, deși accesul în Parcul National Bucegi cu mașini este interzis ), m-am lăsat convins sa ne întoarcem cum plănuisem, urcând Jepii Mari. Un drum pe care mi-l închipuiam lung și extenuant. N-a fost chiar asa..traseul a fost mai lung, la fel de periculos, dar mai lin, asa ca, după trei ore jumătate ne-am găsit din nou în vârf, pe platou, obosiți, dar cu niște amintiri de neșters..inclusiv în mușchii picioarelor..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu